joi, 20 ianuarie 2011

Povestea saratelelor din copilarie

Intr-o zi Vic a solicitat saratelele Maminei (bunica mea) intreband asa intr-o doara daca-mi amintesc de ele. Ca o mama adevarata am purces la descoperirea retetei (ca printre  multe alte lucruri am mostenit si caietul ei de retete). Aparatul chiar eu i l-am cumparat cand a aparut pe piata. Mi-amintesc si inca le mai am, cum ne mai straduiam sa facem rost de aparat pentru nuci, gaufrre si cum ma mai rugam de cei care lucrau prin ateliere sa-mi faca varfuri de ornat din cutii de conserva. .... Sa revenim la saratele. E simplu de amestecat toate ingredinetele si simplu de tradus ca borviz inseamna apa minerala, e greu, insa sa ai rabdare sa le coci cate una cate una. Si atunci am bagat si aparatul in priza. Nu se compara gustul si consistenta obtinute cu rabdare pe aragaz fata de cel obtinut electric. Problema cea mare a aparut cand mi-am dat seama ca de fapt ma confrunt cu fenomenul clatitelor. Adica faci si daca nu te baricadezi in bucatarie s-ar putea sa nu apuci sa ai satisfactia muncii ci doar de facut curatenie cand termini pentru ca ele dispar cu o mai mare viteza de cat se fabrica.

2 comentarii:

Mari spunea...

Am si eu aparat din ala. Pe unde o fi oare?
Ai dreptate ca dispar pana le prepari!

Sidy spunea...

Bune, bune....cu un pahar cu bere linga.